La cumpana dintre ani


Imagini pentru new year 2016 2017Iata ca se apropie noul an 2017. Mai avem cateva ore pana cand pasim in noul an. Se termina ceva incepe altceva.

Se termina ceva …

Ca la orice sfarsit de ceva este util sa facem un bilant. Ce ne-am propus (daca ne-am propus ceva) in anul care a trecut, ce am realizat din ce ne-am propus si ce nu, ce ne-a impiedicat sa ne atingem telurile, ce realizari avem fara sa ne fi propus. Fiecare la sfarsitul anului are realizari mai mari sau mai mici fie ca sunt in sfera personala (familie, sanatate, dezvoltare personala), fie in sfera profesionala. Este important sa vedem chiar si cele mai mici realizari si sa le dam importanta cuvenita, ele pot reprezenta semintele pentru ceea ce va urma. Cand plantezi o samanta la inceput nu se vede nimic la suprafata si totusi din acel ceva va rasari plantuta/copacul pe care ti-l doresti. Totusi pentru asta este nevoie sa iti aduci aminte ca ai plantat samanta, sa-ti amintesti sa o ingrijesti din cand in cand si mai ales sa-i dai timp ca din ea sa apara minunata planta pe care ti-o doresti. De aceea e important sa nu ignori chiar si cele mai mici realizari din acest an care aproape ca s-a incheiat – ele pot fi seminte care au nevoie de timp pentru a incolti si daca le vei ingriji vei culege roadele in 2017.

Ar mai fi ceva  –  fii recunoscator pentru tot ce ti-a oferit acest an. El a venit cu daruri minunate indiferent daca ambalajul ti-a placut sau din contra. De unele te-ai bucurat, in schimb pe altele le-ai vazut mai degraba ca esecuri/necazuri dar si acestea ti-au oferit ceva de invatat/constientizat, iar pe altele nu le-ai vazut de loc pentru ca le-ai primit in fiecare zi fara cel mai mic efort (sa vezi, sa auzi, sa mergi, sa atingi pe cineva drag tie). Multumeste pentru ce ai primit si fa loc la ce va veni.

Incepe altceva…

Imagini pentru new year resolution 2017

La cumpana dintre ani ne facem tot felul de planuri minunate pe care insa le uitam daca nu in prima saptama, pana la sfarsitul lunii ianuarie cu siguranta.

Statisticile arata ca din macar jumatate nu reusesc sa indeplineasca ceea ce au propus.

Poate iti pui intrebarea – Ce am de facut ca sa-mi urmez si sa-mi ating telurile pe care mi le-am propus pentru 2017? Iata cateva idei:

  1. Pune-ti teluri foarte concrete – exp: anul acesta vreau sa ajung la greutatea optima de xKg, in loc de anul acesta vreau sa slabesc!
  2. Fii constient de faptul ca tu esti acelasi si maine (chiar daca esti in 2017), nu te poti schimba intr-o noapte. De cate ori n-ati auzit – de maine nu mai fumez/beau/mananc dulciuri/ma apuc de sport? Si „maine” parca nu mai vine. Este nerealist si necesita un efort pe care daca nu-l sustii in timp ajungi sa renunti la ceea ce ti-ai propus.
  3. Gaseste-ti motivatia pentru care vrei sa faci schimbarea – intotdeauna o motivatie puternica intrinseca te va aduce mai aproape de realizarea a ceea ce ti-ai propus
  4. Analizeaza trecutul – cu siguranta starea in care esti si pe care vrei sa o schimbi iti ofera niste avantaje din moment ce inca nu ai facut schimbarea. Daca beneficiile starii actuale sunt mai mari decat motivatia pentru schimbare schimbarea nu se poate produce. Plus ca orice schimbare presupune iesirea din zona de confort.
  5. Nu te atasa de telurile propuse – cu cat esti mai indarjit, mai atasat de telurile tale este mai putin probabil ca ele sa se realizeze. Daca esti cu gandul numai la ele asta inseamna ca pe undeva nu ai incredere in faptul ca ele chiar se pot realiza si ai tendinta de a controla cat mai mult din ce se intampla pentru a spori sansele de reusita. Creste-ti speranta – este important sa crezi in reuzita, sa nu fii nici prea entuziast dar nici prea sceptic – entuziastul se aprinde si se stinge la fel de repede ca artificiile, scepticul nu se mai aprinde de loc. Avem nevoie de un foc care se aprinde incetisor, rezista mult si incalzeste moderat.
  6. Concentreaza-te pe lucrurile pozitive – nu incerca sa schimbi ceva in viata ta pentru ca nu-ti mai place ce ai (greutate, stare de sanatate, profesie, loc de munca, venituri, stare materiala, relatii de familie) ci concentreaza-te pe cum ti-ai dori sa fie in viitor.
  7. Inlocuieste vechile obiceiuri (sabotorii) cu  alternative sanatoase – dar fa-o intr-un mod care sa-ti permita sa te acomodezi treptat cu noile schimbari.
  8. Fii perseverent.De multe ori schimbarile pe care ni le propunem au nevoie de timp dar noi ne dorim sa se produca instant. Este important sa valorizezi cele mai mici progrese si sa fii constient ca chiar si atunci cand te abati de la drum este ok daca revii rapid pe drumul pe care ti-ai propus sa mergi. Poate este important sa analizezi ce te-a facut sa te abati de la drum.
  9. Rasplateste-te – celebreaza succesele partiale, ele pot reprezenta ancore pentru momentele dificile viitoare.
  10. In doi schimbarea e mai usoara si mai distractiva – nu porni singur la drum ci inroleaza-i pe altii sa fie parte din schimbarea ta.

One thought on “La cumpana dintre ani

Leave a Reply to blogul de psihologie Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s